OPT SFATURI UTILE PENTRU CIRCULAŢIA PE TIMP DE NOAPTE

Pentru cei mai mulţi dintre noi condusul pe timp de noapte nu doar că este neplăcut, dar aduce şi oboseală suplimentară. În plus, gradul de periculozitate la care ne expunem este mult mai ridicat, riscul de accidente pe timp de noapte fiind de trei ori mai mare decât cel de pe timpul zilei. În condiţii de noapte, abilitatea de percepţie de adâncimii, cea de recunoaştere a culorilor, dar şi vederea periferică sunt mult diminuate.

Faza scurtă a unei maşini luminează între 30 şi 60 de metri, iar cea lungă poate ajunge în cele mai bune cazuri la 200 de metri, dar pe drumuri naţionale este greu să circuli mereu cu faza lungă. Astfel, o maşină se opreşte după circa 40 de metri de la viteza de 100 km/h, iar asta nu lasă foarte mult loc de erori. Atunci când conduci pe timp de noapte trebuie să ai toate simţurile la capacitate maximă pentru a evita un accident. Mai jos, vă prezentăm câteva sfaturi utile.

  1. Reglează farurile corect. Dacă ştii că trebuie să mergi pe timp de noapte este bine să reglezi modul în care bat farurile maşinii tale. Un service specializat poate efectua această operaţiune în mai puţin de 30 de minute, iar costurile nu sunt deloc mari. Dacă maşina nu este prevăzută cu un sistem automat de reglare în funcţie de încărcare, caută să ajustezi înălţimea la care bat farurile pentru un efect cât mai bun. La maşinile vechi, sticla farului se poate mătui, însă există soluţii de polish speciale pentru remedierea problemei.
  2. Reduce luminozitatea bordului. Toate maşinile sunt prevăzute cu un astfel de sistem, iar implementarea lui nu este deloc fără scop. Dacă există lumină în cadrul apropiat, ochiul se va regla şi va distinge detaliile întunecate de la depărtare mai greu. De aceea, este recomandat chiar să stingeţi complet luminile bordului la drum lung.Este chiar şi mai relaxant.
  3. Urmăreşte reflecţiile luminii de la ochii animalelor. Pe drumurile naţionale ochii animalelor se pot vedea foarte clar atunci când ele întorc capul să vadă ce vine spre ele. Asta se întâmplă mereu şi, de obicei, îţi oferă timp să frânezi. Dacă observi ochii unui animal, cel mai bine este să frânezi pentru a te opri. Dacă vrei să-l ocoleşti s-ar putea ca el să sară în faţa maşinii.
  4. Nu te uita direct în farurile maşinilor din faţă. Dacă faci asta, ochiul are nevoie de câteva fracţiuni sau chiar secunde pentru distinge din nou detalii întunecate de la distanţă mare. În acele momente, vizibilitatea spre înainte este serios afectată. Dacă se întâmplă asta, prima măsură este să reduci preventiv viteza pentru câteva momente.
  5. Curăţa geamurile foarte bine. Dacă mergi cu geamurile murdare sau uşor aburite pe timp de noapte vei diminua cu mult vizibilitatea. Dacă nu ai o soluţie sau cârpe speciale la îndemână poţi încerca să foloseşti un ziar.
  6. Foloseşte farurile de ceaţă fără să deranjezi participanţii de trafic. Deşi utilizarea farurilor de ceaţă este chiar interzisă în unele ţări atunci când fenomenul meteorologic nu se manifestă, în momentele în care eşti obosit şi nu există trafic mare poţi utiliza proiectoarele la fel ca şi faza lungă: le porneşti doar când nu vin maşini din faţă.
  7. Curăţă şi ajustează oglinzile retrovizoare. Dacă uneori pare un moft, pe timp de noapte oglinzile sunt foarte importante. În întuneric avem nevoie de mai mult timp  pentru a distinge detaliile, iar oglinzile murdare sau incorect reglate cresc aceşti timpi, în care privirea nu este spre înainte.
  8. Nu conduce foarte obosit şi nu focusa ochii spre acelaşi loc. Starea de oboseală este amplificată pe timp de noapte, iar asta face ca siguranţa să fie afectată. Dacă eşti foarte obosit trage pe dreapta şi dormi, chiar şi pentru măcar 30 de minute. Astfel, ochii se relaxează, iar reflexele devin mai bune. Atunci când conduci pe distanţe lungi medicii recomandă să nu ai ochii fixaţi doar într-o anumită zonă, ci să îi mişti constant, atât cât este posibil.